Comunicat de presa

19 decembrie 2006

       

Finlandezii sunt rămaşi în urmă cu progresul politicii mediului;
EEB evaluează realizările Finlandei după şase luni de preşedinţie a UE

Bruxelles, 19 decembrie 2006- “Preşedinţia Finlandei coincide cu o perioadă în care instituţiile UE au un progres frustrant în domeniul protecţiei mediului. Speram în schimb să sărbătorim progrese substanţiale în acest domeniu”, a declarat Lohn Hontelez, Secretar General al Biroului European pentru Mediu, cea mai mare coaliţie de organizaţii civile pentru protecţia mediului din Europa. ”Finlandezii şi-au început mandatul cu o listă ambiţioasă de obiective, preconizând finalizarea lor la sfârşitul anului, însă mai multe iniţiative importante, incluzând politica climatului după Protocolul de la Kyoto şi o revizuire a programului pentru mediu al UE au fost amânate de diferite instituţii europene. Ne temem că Finlanda pur şi simplu nu a avut condiţiile necesare pentru îndeplinirea acestor obiective”.

Constrângerile naţionale, cum ar fi tratamentul preferenţial al turbei în producerea de energie, i-au oprit pe finlandezi să fie lideri dinamici în domeniul schimbării climei. “Principala dezamăgire în privinţa schimbării mediului a fost lipsa unei conduceri politice a Finlandei la Conferinţa în vederea Schimbării Climei a Naţiunilor Unite din Nairobi în noiembrie”, a declarat Eero Yrjö-Koskinen, director al Asociaţiei Finlandeze pentru Conservarea Naturii. “Finlanda a părut a ezita să seteze ţinte pe termen mediu pentru reducerea emisiilor până în 2020. Acest lucru a contrastat cu discuţiile cu India şi China, care încearcă să atragă aceste ţări spre angajamentele de după Protocolul de la Kyoto ”

Când Finlanda a preluat Preşedinţia UE în iulie, EEB şi-a trimis Memorandumul şi cele “zece teste pentru mediu” guvernului de la Helsinki. EEB prezintă acum bilanţul performanţelor finlandezilor în domeniul mediului din cele şase luni în care aceştia s-au aflat la conducere. Luând în considerare sprijinul primit de la instituţiile UE precum şi de la celelalte state membre, raportul este modest. Chiar dacă a avut cele mai bune intenţii, eforturile Preşedinţiei au fost oprite sau amânate de politica post-Kyoto a Comisiei, de către revizuirea celui de-al Şaselea Program pentru Mediu, de către Cartea Verde a Instrumentelor pentru Piaţă şi în final de Parlamentul European prin Directiva în privinţa Deşeurilor. EEB a criticat de asemenea tendinţa din cadrul Consiliului de a relaxa legile existente în privinţa deşeurilor şi a poluării aerului, sub pretextul “reglementării mai bune”.

Totuşi au avut loc progrese remarcabile în domeniile Noii Generaţii de Politici de Mediu, protecţiei apei de suprafaţă precum şi al colaborării dintre UE şi Rusia în privinţa protecţiei mediului. Finlandezii au reuşit de asemenea să finalizeze negocierile asupra legislaţiei chimicalelor REACH înainte de venirea la Preşedinţie a Germaniei în ianuarie, având în vedere intervenţiile din trecut a industriei chimice germane asupra procesului legislativ. Totuşi, compromisul rezultat astfel nu se ridică la aşteptările organizaţiilor nonguvernamentale de sănătate şi protecţia mediului, permiţând multor substanţe chimice periculoase să rămână pe piaţă.

Evaluarea EEB a Preşedinţiei Finlandeze: www.eeb.org

 

Pentru mai multe informaţii, contactaţi:

John Hontelez, Secretary General, European Environmental Bureau: hontelez@eeb.org; Tel: +32 (0)2 289 1091. Mobile: +32 (0)486 51 21 27

Peter Clarke, Press & Publications Officer: press@eeb.org ; Tel: +32 (0)2 289 1309

 

<< Acasa >>

Copyright© 2002 - 2006, Asociatia Grupul Ecologic de Colaborare GEC Bucovina